Este ANCHETĂ la Maternitatea din Ploieşti, după ce o mamă a fost trimisă acasă cu un alt copil. Directorul spitalului a explicat cauza neînțelegerii

Este ANCHETĂ la Maternitatea din Ploieşti, după ce o mamă a fost trimisă acasă cu un alt copil. Directorul spitalului a explicat cauza neînțelegerii
Sursa FOTO - caracter ilustrativ
Publicat: 12/02/2024, 21:15
Actualizat: 12/02/2024, 21:25

O anchetă internă a fost demarată, luni, în cadrul Secţiei de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, după ce o mamă a fost externată cu un alt copil decât cel pe care l-a născut. Situaţia a fost remediată în scurt timp, după sesizarea mamei copilului externat din greşeală.

Directorul medical al SJU Ploieşti, Andrei Ilinca, a declarat pentru Agerpres că în acest caz a fost vorba despre două fetiţe născute în aceeaşi zi, care au acelaşi nume şi acelaşi prenume.

Din primele informații, cea care şi-a dat seama că a fost făcută o greşeală este mama care încă se afla în spital.

„Şi-au dat seama repede şi s-a remediat problema. Noi vom demara o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat şi vom vedea dacă trebuie revizuite inclusiv procedurile de identificare şi vom lua măsuri în funcţie de rezultatele anchetei. Este vorba despre două fetiţe care au fost născute în aceeaşi zi şi aveau acelaşi nume şi acelaşi prenume. Una dintre mămici este cea care şi-a dat seama că este o problemă”, a precizat Andrei Ilinca.

Sursa FOTO – caracter ilustrativ: Facebook

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Mărturisirile cutremurătoare făcute de nepotul celor doi bătrâni din Iași, cărora le-a ars casa! „Au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Donald Trump, prima conferinţă de presă după ce juriul l-a găsit vinovat în cele 34...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Dezvăluire BOMBĂ despre Traian Băsescu. Ce a făcut fostul președinte al României
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Cine este tânăra de 19 ani care a murit subit după ce a născut un...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Țesutul cerebral înghețat a fost „readus la viață” printr-o nouă metodă
×